Primăria Fărcaşele, județul Olt, amendată pentru gunoaiele aruncate pe un teren din domeniul public

Publicat în Olt acum 4 ani

Garda de Mediu a aplicat o nouă amendă în Olt, unde pe raza localitaţii Fărcaşele se aruncă deşeuri menajere la întâmplare.

Comisariatul Judeţean Olt al Garzii Naţionale de Mediu a depistat depozitări necontrolate de deşeuri menajere, inerte, materiale vegetale, plastic, dispersate pe o suprafaţă de circa 150 mp.

Gunoaiele au fost aruncate pe un teren din domeniul public, situat în satul Ghimpaţi, pe strada Pădurii.

„Pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura şi răspunde pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare, faptă care au condus la depozitări necontrolate pe teren domeniu public, pe raza localitaţii Fărcasele, a fost sancţionată autoritatea administraţiei publice locale Fărcaşele cu amendă contravenţionala in valoare de 15.000 lei”, arată GNM.

Comisariatul Judeţean Olt al GNM a impus autorităților din Fărcaşele să salubrizeze terenul afectat de depozitarile necontrolate de deşeuri şi să incheie contract cu un operator autorizat in vederea colectării, transportului, neutralizării, valorificării si eliminarea finală a deşeurilor, inclusive a deşeurilor menajere periculoase cât şi demararea procedurilor pentru implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor generate la nivelul populaţiei.

Centre de colectare deşeuri în Județul Olt

Centrele de colectare și reciclare deșeuri din Județul Olt oferă servicii complete de colectare și reciclare, recuperează și valorifică orice tip de deseuri. Intră în contact cu centru de colectare din Județul Olt listat mai jos sau scrie-ne dacă nu găsești ce cauți și te vom ajuta!

Deseuri colectate in Județul Olt: 

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)