Primăria Sectorului 1 va construi 2.000 de puncte de colectare separată a deşeurilor, fiecărei asociaţii de proprietari fiindu-i arondată câte o platformă

Publicat în Bucureşti acum 2 ani
deseuri sector 5

deseuri sector 5

Primăria Sectorului 1 va construi 2.000 de puncte de colectare separată a deşeurilor, fiecărei asociaţii de proprietari fiindu-i arondată câte o platformă care va conţine patru recipiente de colectare de 1,1 metri cubi.

Principalele avantaje ale folosirii platformelor vor fi: eliminarea mirosului neplăcut degajat de gunoaie, creşterea gradului de curăţenie, dispariţia rozătoarelor şi gândacilor din proximitatea deşeurilor, modernizarea spaţiului din apropierea locuinţei, scrie primarul Clotilde Armand pe Facebook.

Potrivit sursei citate, există două tipuri de platforme care vor fi construite în Sectorul 1, ambele cu aceleaşi caracteristici tehnice funcţionale (patru containere de colectare, sistem smart, amprentă la sol de maxim 17 mp etc): platforme de suprafaţă (supraterane), platformele îngropate (subterane).

”Alegerea unui tip sau a celuilalt se va face în funcţie de caracteristicile terenului pe care va fi amplasat: existenţa unor reţele de utilităţi publice subterane, depărtarea amplasamentului faţă de bloc. Imediat ce vom termina construcţia platformei, aceasta va fi pusă la dispoziţia asociaţiei şi se vor distribui cartele de acces”, se arată în postare.

Locatarii vor depozita deşeurile menajere la platforma arondată astfel: Biodegradabil, Menajer, Ambalaje, Sticlă.

Accesul la fiecare dintre cele patru coşuri de colectare se va face numai pe baza unei cartele electronice individuale.

”Accesul la platformă va fi restricţionat locatarilor din alte zone; veţi putea depozita deşeurile doar la platforma la care sunteţi arondat. Senzorii şi celelalte echipamente de monitorizare vor detecta dacă tipurile de deşeuri sunt sau nu amestecate între ele”, mai precizează primarul.

via Administratie.ro

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)