Bârlădenii sunt invitați să ia parte la o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice

Publicat în Vaslui acum 2 ani

afis campanie reciclare electroniceTimp de două săptămâni, bârlădenii sunt invitați să ia parte la o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) uzate. Astfel, în loc să arunce la gunoi frigiderele, calculatoarele, aspiratoarele, televizoarele, etc. defecte, localnicilor li se recomandă să apeleze la reprezentanții Priscom (telefon 0751.110.550) pentru a preda obiectele voluminoase. În cazul celor mai mici și ușor de transportat, cetățenii le pot duce singuri la punctele amenajate de municipalitate.

„În perioada 8-20 august, vă invităm la o acțiune de ecologizare urbană în care puteți preda deșeurile electrice la următoarele puncte municipale: • Grădina Publică – Centrul de Informare Turistică (de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00); • Biblioteca «Stroe S. Belloescu» (în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 8.00 – 16.00, iar marți și joi, între orele 8.00 – 18.00); • Casa Memorială «Gheorghe Gheorghiu Dej» (de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00, iar sâmbăta, între orele 9.00 – 13.00). De la 5 kilograme predate, se oferă un bec economic, iar de la 15 kilograme, două becuri economice. De asemenea, se pot prelua gratuit, de la domiciliu, echipamentele voluminoase cu greutate peste 15 kilograme”, au anunțat, zilele trecute, reprezentanții Primăriei Bârlad.

Trebuie spus că, la Bârlad, campania de colectare a electricelor și electronicelor uzate se desfășoară în parteneriat cu Ecotic și Priscom.

via Monitorul de Vaslui

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)