Benzinăriile OMV Petrom colectează ulei alimentar uzat din consumul casnic. Doi litri de ulei uzat = o cafea

Publicat în Recomandari acum 3 ani

ulei uzatOMV Petrom a anunțat că, începând cu 1 mai, colectează ulei alimentar uzat din consumul casnic în 40 de benzinării OMV din întreaga ţară, iar cine duce doi litri primeşte în schimb o cafea VIVA Clasic sau un voucher de cafea.

Numărul punctelor de colectare urmează să se majoreze cu alte 10 staţii OMV, odată ce acestea vor primi autorizaţiile necesare pentru preluarea şi colectarea uleiului uzat din partea consumatorilor casnici. Uleiul colectat va fi preluat de o companie parteneră şi utilizat pentru producerea de biodiesel.
Un litru de ulei alimentar uzat poate polua până la un milion de litri de apă, un volum similar celui pe care îl poate consuma un adult timp de 14 ani. Se estimează că, în România, consumul anual de ulei alimentar pe cap de locuitor, în principal ulei de floarea-soarelui, este de circa 10 litri. Uniunea Europeană estimează că, la nivelul ţărilor membre, există un potenţial de reciclare a 8 litri pe cap de locuitor. O soluţie pentru reducerea poluării cu ulei alimentar este valorificarea acestuia în diverse procese industriale pentru obţinerea de biodiesel.

via Ziarul Făclia

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)