Care sunt avantajele utilizării hârtiei reciclate?

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Suntem în era electronică, un exista nicio indoiala, dar încă mai folosim foarte multă hârtie. Numai în Statele Unite, aproximativ 70 de milioane de tone de hârtie și carton sunt utilizate în fiecare an, conform Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA). Din fericire, hârtia și produsele din hârtie, cum ar fi cartonul, pot fi reciclate într-o măsură mai mare decât orice alt produs rezidual; în funcție de țară, poate atinge o rată de reciclare de până la 70 la sută.

Avantajele utilizării hârtiei reciclate sunt multiple. Iată câteva dintre acestea:

Se economisesc energie și apă

Fabricarea de pastă de hârtie reciclată, în comparație cu generarea de celuloză din copaci și alte plante pentru a face noi produse din hârtie, consumă mai puțină energie și apă. Reciclarea unei tone de hârtie economisește energia echivalentă cu cea necesară pentru alimentarea unei case medii timp de șase luni și economisește aproximativ 25.000 de litri de apă. Transformarea hârtiei reciclate în produse noi din hârtie economisește energie și apă prin reducerea numărului de etape și procese intensive.

Se reduc gazele cu efect de seră

Reciclarea hârtiei reduce cantitatea de metan și de dioxid de carbon din atmosferă. Când hârtia este descompusă în depozitele de deșeuri, se produce gaz metan. Metanul, un gaz cu efect de seră foarte puternic, împreună cu dioxidul de carbon, contribuie la schimbările climatice globale. Copacii absorb dioxidul de carbon și atunci când se taie pentru a face produse din hârtie, mai mult dioxid de carbon este eliberat decât este absorbit. Prelucrarea lemnului pentru a face pastă de hârtie cu energie pe bază de combustibili fosili eliberează dioxid de carbon suplimentar. Reciclarea unei tone de hârtie poate reduce nivelurile de gaze cu efect de seră cu o tonă de CO2.

Păstrarea resurselor

Reciclarea hârtiei mentine copacii și pădurile în viață. Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează aproximativ 17 copaci. Hârtia reciclată servește drept resursă ecologică pentru producătorii de hârtie, economisind costuri și energie. Cu toate acestea, hârtia poate fi reciclată doar de cinci până la șapte ori înainte ca fibrele de hârtie să devină prea scurte. Cu toate acestea, materialul format din fibre scurte pot fi compostate, arse pentru energie sau utilizate ca un depozit de deșeuri, astfel încât până la sfârșit totul poate fi folosit.

Reciclarea hârtiei produce locuri de muncă

Te-ai gândit la asta? Reciclarea de orice fel creează locuri de muncă în noi domenii ale energiei verzi. Reciclarea responsabilă nu numai că duce la sprijinirea economiei în general, ci ajută și la creșterea întreprinderilor.

Toate companiile se bazează pe materiale tipărite pentru promovare prin imprimare a cărților de vizită, imprimare a broșurilor sau hârtie de birou. Reciclarea acestor produse din hârtie are multe beneficii pentru întreprinderile de toate dimensiunile. Este avantajoasă din punct de vedere economic și ecologic. De asemenea, îmbunătățește imaginea companiei pe piață, deoarece consumatorii iau din ce în ce mai mult în considerare responsabilitatea socială a companiei de la care cumpără.

De la protejarea pădurilor la controlul climei și reducerea poluării, utilizarea hârtiei reciclate și a altor produse reciclate atât acasă, cât și la birou, este esențială, datorită numeroaselor moduri în care aduce beneficii mediului.

Află unde sunt centrele de colectare a hârtiei din orașul tău.

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)