Dai 10 sticle de plastic sau aluminiu și primești o înghețată la Zoo Sibiu
Publicat în Sibiu acum 2 ani
Primăria Sibiu a instalat un automat de colectare a sticlelor de plastic pentru copii, iar la 10 sticle aruncate se oferă o înghețată gratis. ”Învățăm să reciclăm în Grădina Zoologică Sibiu! De luni, 16 august, în Zoo Sibiu reciclezi și câștigi o înghețată. La fiecare 10 sticle de plastic sau doze de metal pe care le introduceți în aparatul instalat lângă sediul administrativ, veți primi gratuit o înghețată de la unul dintre chioșcurile din Zoo”, a anunțat administrația locală pe pagina de Facebook.
La fiecare 10 sticle de plastic sau doze de aluminiu, aparatul scoate un bon în baza căruia copiii sau adulții primesc o înghețată de la chioșcurile din Grădina Zoologică.
via Turnul Sfatului
Etichetat cu: Sibiu