Gestionarea inteligentă a deșeurilor nu este un moft, ci o necesitate stringentă. Exemplul „fabricii de gunoi” din Alba, ce poate fi replicată fără probleme și la Brașov

Publicat în Braşov acum 3 ani

centru management deseuri albaGeorge Gârbacea, președintele Agenției Naționale pentru Protectia Mediului – ANPM, susține realizarea Srategiei de Management Integrat a Deșeurilor, un proiect de 100 de milioane de euro, în județul Brașov. Luna trecută, acesta a fost prezent la inaugurarea unui Centru de Management Integrat al Deșeurilor – CMID în județul Alba, și a transmis un mesaj și pentru brașoveni, respectiv să înețeleagă cu ce se mănâncă un astfel de centru și că nu va reprezenta în nici un caz o sursă de poluare de care cetățenii din jur să se teamă.

„La nivel de județ și de țară, nu ne mai putem permite nepăsare față de mediul înconjurător. Gestionarea inteligentă a deșeurilor nu este un moft, este o necesitate stringentă. Un mediu curat înseamnă un mediu sănătos pentru noi toți. La Alba, CMID-ul care a fost inaugurat în 28 aprilie, beneficiază de cele mai sigure și noi tehnologii. Vă trimit fotografiile acestea (fotografiile din cadrul articolului – n.r.), pentru a se vedea că un CMID nu este o «groapă de gunoi», ci o fabrică. Beneficiile construirii acestui centru sunt majore, iar impactul este unul pozitiv pentru întreaga comunitate.S prijin realizarea proiectului în județul nostru, înțeleg importanța lui pentru brașoveni și am fost plăcut impresionat de proiectul de la Alba. Județul Brașov are nevoie de dezvoltare, iar grija față de mediu și față de calitatea vieții brașovenilor trebuiesc să fie prioritare”, a subliniat șeful APM.

via BizBrasov

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)