Medicamentele nefolosite ajung la gunoi deoarece nu există reguli pentru returnarea lor

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Medicamente care valorează milioane de lei se irosesc anual în România, reclamă asociaţiile de pacienţi. Este vorba despre pastilele rămase în urma decesului unor bolnavi, aflate în termen de valabilitate şi păstrate în condiţii corespunzătoare.

De multe ori, medicamente scumpe şi greu de obţinut ajung în coşul de gunoi, căci nu avem reglementări privind recuperarea şi folosirea lor.

Liliana Băescu din Ploieşti are o mulţime de medicamente rămase după ce soţul i-a fost răpus de o boală cumplita. Ar vrea să le dea unui alt pacient care are nevoie de ele, însă nu ştie încotro să se îndrepte.

Liliana Băescu: „Au termene de valabilitate până în 2022-2023 nici nu ştiu cum să le distrug, să le arunc la gunoi, să dea peste ele cineva. Cred că ar fi mai bună o soluţie de buy back, cumva e adevărat că trebuie foarte multă responsabilitate şi din partea donatorului şi din partea donatarului”.

La asociaţia Colegiul Pacienţilor a ajuns un bărbat care avea trei cutii cu medicamente, în valoare de peste 11.000 de lei fiecare. Omul era uimit că nu le-a putut returna sistemului de sănătate.

Cristian Sas, preşedintele Asociaţiei Colegiul Pacienţilor: „Medicul de la spital nu poate să ia înapoi medicamentele, farmacia la fel nu este interesată, nu are voie. Ea eliberează medicamente. Sunt medicamente plătite de stat şi aparent nimeni nu are interesul să le valorifice”

Legea spune că medicamentele neutilizate trebuie predate la farmacii, ca deşeu, pentru a fi distruse.

Felicia Gligor, vicepreşedinte Colegiului Farmaciştilor România: „Siguranţa utilizării acelor medicamente nu mai este 100%. Din momentul în care a fost eliberat din farmacie, medicamentul nu mai poate intra în mod legal în circuitul medicamentului obişnuit. El devine un deşeu”

În lipsa unor reglementări, oamenii se ajută între ei cum pot. Pe reţelele de socializare găseşti liste cu medicamente ce pot fi donate.

Iolanda Gheorghiu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Oncologici: „Dacă au rămas medicamente le-am dat celor care aveau aceiaşi schemă de tratament. Am avut cutii intacte, adică nedesfăcute, sigilate, nici măcar aşa n-am fi putut, n-am fi avut forma legală să le dăm dar vreau să vă spun că au ajuns la o pacientă din Bistriţa”.

Asociaţia Colegiul Pacienţilor solicită Ministerului Sănătăţii să reglementeze un circuit, eventual prin medicii de familie, pentru ca alţi pacienţi să poată beneficia de medicamente ne-expirate recuperate.

via Stirile ProTV

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)