Operatorii de salubrizare pot refuza colectarea deșeurilor, dacă acestea nu sunt precolectate separat

Publicat în Timiş acum 3 ani

Conform statisticilor, țara noastră este codașă în rândul țărilor membre UE la colectare separată a deșeurilor.

Autoritățile administrației publice locale trebuie să asigure colectarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale într-un procent, pentru anul 2020, de 50% din masa estimată a se genera din respectivele fracții de deșeuri, pentru anul 2021 un procent de 60%, iar începând cu anul 2022 un procent minim de 70% și totodată să atingă, pe parcursul anului 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităților de deșeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere și, după caz, din alte surse, în masura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din deșeurile menajere.

Utilizatorii serviciului de salubrizare, cetățenii, au obligația legală și totodată responsabilitatea civică de a asigura precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripționate și amplasate în spații special amenajate, a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfășoară.

DEPUNE DEȘEURILE COLECTATE SEPARAT ASTFEL

PUBELA NEAGRĂ: deșeuri reziduale
PUBELA/ SACUL GALBEN: deșeuri reciclabile
CLOPOTUL VERDE STRADAL: pentru deșeurile din ambalaje de sticlă

AVANTAJELE COLECTĂRII SEPARATE

Protejarea mediului înconjurător și conservarea resurselor naturale;
Recuperarea materialelor reciclabile și transformarea acestora în materie primă;
Reducerea poluării din apă, aer, sol;
Reducerea consumului de energie;
Reducerea cantității de deșeuri depozitată la Depozitul ecologic Ghizela;
Evitarea eventualelor sancțiuni aplicabile pentru nerespectarea precolectării separate a deșeurilor;

COLECTAREA SEPARATĂ CORECTĂ A DEȘEURILOR RECICLABILE

Ambalajele reciclabile trebuie să fie:
Golite complet de conținut;
Clătite;
Dopurile PET-urilor scoase;
Pentru a se reduce volumul cantității deșeurilor de ambalaje depozitată, acestea se pliază, se strivesc sau se turtesc!

Procesul de precolectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii. Nerespectarea acestuia, constituie contravenție și se sancționează de către personalul împuternicit din cadrul fiecărei UAT.

De asemenea, prevederile din Contractele de delegare prin concesiune a serviciului de colectare-transport deșeuri, încheiate la nivelul județului Timiș între ADID Timiș și operatori, dau dreptul acestora de a refuza preluarea deșeurilor din acele recipiente care, în urma inspecției vizuale, sunt considerate neconforme cu criteriile de acceptare ale instalației căreia îi sunt destinate respectivele deșeuri.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri îndeamnă cetățenii să colecteze separat/conform în recipientele dedicate deșeurile generate, pentru evitarea sancțiunilor și a situațiilor care dau dreptul operatorului de a refuza colectarea deșeurilor.

REALIZEAZĂ CORECT PROCESUL DE PRECOLECTARE SEPARATĂ PENTRU A BENEFICIA DE TOATE AVANTAJELE ACESTUIA!
FII RESPONSABIL!

Vezi toate centrele de colectare din județul Timis, după tipul de deșeuri colectate : 

via Gazeta din Vest

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)