Poliția Locală Piatra-Neamț a demarat o campanie de supraveghere a albiei pârâului Cuiejdi în scopul prevenirii abandonării de deșeuri

Publicat în Neamţ acum 3 ani

Poliția Locală Piatra-Neamț a demarat o campanie de supraveghere a albiei pârâului Cuiejdi în scopul prevenirii abandonării de deșeuri de către persoanele fizice sau juridice.

Centre de colectare deşeuri în Piatra Neamț

Iată ce presupune această campanie, conform Poliției Locale Piatra-Neamț:

Verificăm în această perioadă modul în care cetățenii municipiului Piatra Neamț păstrează curățenia în proximitatea pârâului Cuiejdi și pe malurile acestuia!

Proprietarii de case din zonele riverane, care au aruncat deșeuri pe malurile sau în albia pârâului, sunt identificați și totodată verificați dacă dețin contracte de colectare a deșeurilor, cu operatorul de salubritate, Brantner.

Cei depistați că au încălcat prevederile hotărârilor de Consiliul Local în privința depozitării deșeurilor sunt somați ca în termen de 15 zile să igienizeze acele zone, deșeurile rezultate urmând a fi preluate de societatea de salubrizare.
Continuăm supravegherea prin intermediul sistemelor video, astfel încât să creștem gradul de operativitate și depistare a celor care se fac vinovați de apariția depozitelor ilegale de deșeuri.

Poliția Locală reamintește că, potrivit Regulamentului privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra-Neamț (art. 2., lit. ”a”) , este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajd, obiecte uzate, etc., în caz contrar existând posibilitatea aplicării sancțiunilor contravenționale de până la 1000 de lei.

via Ziar de Piatra Neamt

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)