Saci colorați pentru colectarea selectivă a deșeurilor în comunele Cizer și Treznea

Publicat în Sălaj acum 2 ani

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Ecodes” Sălaj împreună cu operatorii de colectare şi transport din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Sălaj – Asocierea SC Brantner Environment SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SRL şi Asocierea SC Cleanman SRL-SC Instal Ros SRL şi cu primăriile din Sălaj au demarat un proiect-pilot pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Primele comune vizate sunt Cizer și Treznea. Demersul presupune distribuirea gratuită, în fiecare din cele aproximativ 1.500 de gospodării ale comunelor amintite, a câte trei saci de culori diferite pentru deșeuri reciclabile: galben – plastic/metal, albastru – hârtie/carton şi verde – sticlă. Ulterior, acestea sunt colectate de către operatorii de salubrizare și procesate în Centrul de Management Integrat de la Dobrin de către Operatorul TTPD (transfer – transport – prelucrare – depozitare).

În cadrul aceluiași proiect-pilot, reprezentanţii ADI „Ecodes” Sălaj, ai celor două primării şi ai operatorilor de salubrizare desfășoară campanii de informare a cetățenilor cu privire la modul de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile și biodegradabile, graficul de colectare și tipurile de deșeuri ce pot fi colectate în cei trei saci. „Obiectivul nostru îl constituie reducerea cantităților de deșeu menajer, în paralel cu creșterea gradului de reciclare. Colectarea selectivă trebuie să devină un obicei cotidian al fiecăruia dintre noi, un gest fără de care nu putem asigura un mediu curat, frumos și sănătos. Printr-un efort minim din partea populației, putem obține rezultate majore. Îi încurajăm, așadar, pe cetățeni să fie responsabili și să respecte regulile de colectare a deșeurilor din gospodării, separându-le pe cele reciclabile – plastic și metal, hârtie și carton, respectiv sticlă, de cele reziduale. Le mulțumesc celor de la Primăria Cizer, cu al căror sprijin am reușit să finalizăm acțiunea de distribuire a sacilor în toate gospodăriile din comună. Ne propunem ca până la finalul lunii octombrie să ajungem și la cetățenii din comuna Treznea. Suntem convinși că rezultatele acestei campanii nu vor întârzia să apară și că în viitorul apropiat vom putea extinde proiectul la nivelul întregului județ”, a declarat Cristian Adrian Pop, directorul executiv al ADI „Ecodes” Sălaj. ADI „Ecodes” Sălaj reunește toate cele 57 de comune, trei orașe, municipiul Zalău și județul Sălaj, prin Consiliul Județean Sălaj.

ecodes

via Magazin Sălăjean

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)