Primăriile din Vrancea, amendate pentru nerespectarea legislației de mediu privind colectarea deșeurilor

Publicat în Vrancea acum 4 ani

Garda de Mediu din Vrancea a verificat aproape toate primăriile din județ. Pentru că niciuna nu respecta în totalitate prevederile de mediu, au fost date amenzi de peste 500.000 de lei.

Reporter: Gabriel Sava – Tematica de control a avut în vedere respectarea legislației de mediu pornind de la existența contractelor de salubritate, preluarea și transportul deșeurilor, colectarea selectivă și reciclarea, respectarea instrumentului economic „Plătește pentru cât arunci” și, nu în ultimul rând, depozitarea gunoiului în locuri nepermise, deficiențe care se întâlnesc în cazul celor mai multe dintre localitățile din mediul rural, dar nu numai.

La mai multe dintre localitățile verificate nu a fost prima vizită a comisarilor de mediu, care în trecut au dispus și măsuri de conformare, pe lângă avertismente sau sancțiuni contravenționale, aplicate după caz. Unii primari nu reușesc să gestioneze aceste probleme, motiv pentru care, pentru abateri repetate sau pentru nerespectarea măsurilor de conformare, au fost aplicate de această dată amenzi usturătoare în cazul unor localități.

Centre de colectare deșeuri in Județul Vrancea: 

Via Radio Romania Actualitati

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)