Ieșenii vor putea folosi saci de patru metri cubi pentru deșeurile provenite din lucrările de renovare a apartamentelor și mobilă veche

Publicat în Iaşi acum 3 ani

Ieșenii vor beneficia de un nou serviciu din partea Salubris SA, care constă în colectarea de la domiciliu a sacilor cu moloz și mobilă veche. Costul serviciului plătit de cetățeni va fi valoarea de achiziție a sacilor menajeri de patru metri cubi, care poate ajunge la suma de 225 de lei. Până la jumătatea lunii octombrie se va organiza licitația de achiziționare a sacilor

Salubris SA a demarat procedurile pentru a achiziționa saci de patru metri cubi, care vor fi folosiți de ieșenii care au deșeuri rezultate din renovare apartamentelor: mobilier vechi, moloz, uși, geamuri. Astfel, cu un singur mesaj, un agent al firmei de salubritate se va deplasa cu o mașină specială, deja achiziționată, pentru a ridica de la domiciliul persoanei sacul cu moloz sau mobilă veche. Costul acestui serviciu va fi valoarea de achiziționare a sacului, care va fi cuprinsă între 185 și 225 de lei. În luna octombrie, șefii Salubris speră să pună la dispoziția ieșenilor acest serviciu.

„S-a achiziționat acea mașină pentru a ridica sacii și am început procedurile de licitație pentru achiziționarea sacilor de patru metri cubi. Pe la jumătatea toamnei, sperăm să putem pune în aplicare acest serviciu în municipiul Iași. Costul acestuia va fi doar valoarea sacului cu care va fi cumpărat la licitație, nu vor fi costuri suplimentare pentru transport sau pentru agentul de la salubritate care ridică sacul. Din ofertele văzute până în prezent, valoarea unui astfel de sac poate fi cuprinsă între 185 – 225 de lei”, a precizat Cătălin Neculau, directorul Salubris Iași.

Puțini ieșeni colectează separat deșeurile

În timp ce gradul de modernizare a serviciilor Salubris Iași crește, cel de colectare separată a deșeurilor în municipiu stagnează. Deși au fost puse containere diferite pentru aruncarea deșeurilor și, implicit, mașini care să colecteze separat, obiectivele stabilite de Uniunea Europeană, de a avea o rată a reciclării de 50 la sută, nu va fi atinsă nici în acest an. De mai bine de un an jumătate, doar 14,5 la sută din gunoiul aruncat de ieșeni a fost colectat separat, în ciuda campaniilor de informare și a dotărilor moderne realizate de Salubris Iași.

„Gradul de digitalizare în Salubris este foarte mare, fiecare mașină, autogunoieră, are cameră de luat vederi și tăbliță inscripționată cu tipul de deșeu pentru care acea mașină este trimisă în oraș. Suntem al douăzecilea serviciu de acest gen din țară în ceea ce privește tariful. Rugăm ieșenii să se uite la efortul pe care îl facem, e drept, îl facem pe bani, dar să încerce și ei să colecteze separat, deoarece acest lucru nu este ceva «cool», este o obligație legală pe care fiecare cetățean o are”, a mai declarat Cătălin Neculau, directorul Salubris Iași.

via Buna ziua Iasi

Centre de colectare deşeuri în Județul Iași

Deseuri colectate in Județul Iași: 

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)