Reciclarea, o problemă de gândire

Publicat în Recomandari acum 7 ani

M-am mutat la țară în urmă cu trei ani si, pe măsură ce am redescoperit pasiuni mai vechi, nu am mai avut foarte mult timp la dispoziție să lucrez la site-uri, ceva ce făcusem o bună bucată de timp în timpul facultății. A trebuit să mă limitez la proiectele pe care le începusem deja și alte câteva pe care le-am considerat foarte importante. Colectaredeseuri.ro a fost unul din ele. E născut la tară și sper ca în curând să îl fac să arate acest lucru.

Colectarea selectivă și reutilizarea deșeurilor ca materie primă au, în special în mediul rural, un potențial foarte ridicat de a deveni distractive și de a aduce economii însemnate pentru bugetul familiei. Despre aceste lucruri îmi doresc să scriu în continuare. Despre experiențe personale și idei de reciclare creativă care să inspire.

Sper să reușim să nu mai gândim despre deșeuri ca despre ceva nedorit si de care trebuie să scăpăm imediat, ci ca materie primă. Putem merge chiar mai departe și să încercăm să gândim despre materia primă în același mod în care Brâncuși gândea despre materialele în care își cioplea operele de artă.

Scena din lungmetrajul “Brâncuşi din eternitate”

Scena din lungmetrajul “Brâncuşi din eternitate”

Dacă doriți să vă implicați în acest demers, trimiteți-mi ideile și experientele voastre pe www.colectaredeseuri.ro/adauga-inspiratie/. Nu trebuie să fie neaprat articole gata de publicare. Poate fi o poză sau pot fi doar câteva cuvinte.

Etichetat cu: ,

2 comentarii
  • monica spune:

    Bravo, mă bucur că mai sunt si oameni ca tine si eu sunt adepta reciclării, lucrurile vechi au forță lor unică care e păcat să o ucidem.Depinde de ochii care privesc!!!!!!

  • Mada spune:

    Imi place mult ideea. Astept multe sfaturi practice.

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)