Eliminarea plasticului de unică folosință din viața ta înseamnă mai puține surse de microplastic în alimentație

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Un gest atat de simplu și comun cum ar fi deschiderea unui recipient din plastic – de exemplu pungile și sticlele din acest material – poate contribui la generarea unor cantități mici de microplastic.

Cercetătorul Cheng Fang, de la Universitatea din Newcastle (Australia), împreună cu colegii săi, a evaluat generarea de microplastic în timpul ruperii ambalajelor de ciocolată, tăierii benzilor de etanșare și deschiderii capacelor de sticlă din plastic. Generarea de microplastic în timpul acestor procese a fost confirmată prin teste chimice și microscopice.

Acestia au descoperit că, în timpul ruperii sau tăierii ambalajelor, au fost generate diferite forme și dimensiuni de microplastic. Acestea au inclus fibre și fragmente cu dimensiuni variind de la nanometri la milimetri.

S-a estimat că zece până la 30 nanograme (0,00001-0,00003 miligrame) de microplastic pot fi generate la fiecare 300 de centimetri de plastic în timpul tăierii sau răsucirii ambalajelor, în funcție modul de deschidere și de tipul de plastic, cum ar fi rigiditatea, grosimea sau densitatea.

Rezultatele sugerează astfel că acțiunile de zi cu zi, cum ar fi deschiderea pungilor și sticlelor de plastic, ar putea fi surse suplimentare de microplastic în alimentație; cu toate acestea, riscul lor, toxicitatea și modul în care acestea pot fi ingerate nu au fost încă stabilite și sunt necesare cercetări suplimentare privind expunerea umană la aceste microparticule.

“În acest stadiu, nu există suficiente informații pentru a determina dacă există riscuri ca urmare a acestei ingestii de microplastic, așa că sperăm să ne continuăm activitatea și să determinăm implicațiile asupra sănătății”, au declarat aceștia.

Particulele de microplastic sunt prezente și în cosmetice, unde au efect exfoliant, sau apar ca urmare a degradării pieselor mai mari de plastic. Din păcate, particulele de microplastic au ajuns să ne înconjoare; sunt prezente în aer, apă și chiar în mâncare. Cum ne afectează ingerarea lor este încă incert. Una dintre soluțiile cele mai la îndemână este să reducem folosirea obiectelor și ambalajelor din plastic. Acest pas va avea beneficii pentru mediu și foarte probabil și pentru sănătate.

Oamenii mănâncă cel puţin 50.000 de particule de plastic pe an, conform unui studiu.

În acest context, sticla devine un material preferat pentru ambalarea alimentelor atunci când aveti preocupări legate de sănătate. Alegeti să cumpărați produse în vrac și ambalati-le evitând plasticul, în hartie, sticlă sau materiale textile provenite din fibre organice.

Eliminarea plasticului de unică folosință din viața ta și susținerea companiilor care renunță la împachetarea în plastic va avea un impact!

Nu în ultimul rând, colectați separat și reciclați tot plasticul utilizat pentru ca acesta să nu ajungă în natură.

Află unde sunt centrele de colectare PET sau centrele de colectare plastic în orașul tău.

 

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)