25.000 RON amendă și curățarea întregii zone pentru o firmă din Dâmbovița care depozita ilegal deșeuri din dezmembrări

Publicat în Dâmboviţa acum 4 ani

Autorul depozitării ilegale de deşeuri de pe terneul situat în zona Decathlomn, lângă Artera de sud-est a fost amendat cu 25.000 de lei şi obligat să salubrizeze zona afectată de rezidurile aruncate la întâmplare. Poliţiştii locali l-au identificat pe autorul acestor depozitări ilegale, după ce în zonă au apărut, în jurul datei de 16 august, mai multe deşeuri din dezmembrări.

Pe terenul respectiv au fost aruncate scaune, diverse componente auto, dar și plăci inscripționate cu trasee de transport care au reprezentat suficiente indicii pentru identificarea provenienței deșeurilor menționate.

Sursa acestor deșeuri este o societate comercială din Dâmbovița, care a achiziționat în această vară autobuzele, pe care le-a dezmembrat recent. Societatea respectivă a valorificat materialele feroase și neferoase, iar ce nu a putut fi exploatat a fost aruncat pe câmp în zona amintită. Firma în cauză fost sancționată contravențional cu 25.000 lei, conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, iar polițiștii locali au dispus ca în termen de 24 de ore să fie salubrizată zona afectată. Ieri, la prima oră, a fost începută ridicarea deșeurilor respective.

Deseuri colectate in Județul Dambovița: 

Via Brasov Metropolitan

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)