Telefoanele portabile uzate sunt făcute cadou familiei sau prietenilor. Colectarea lor este anevoioasă, deşi anul trecut au intrat pe piaţă cinci milioane de aparate. Mobilele vechi sunt reciclabile şi pot fi folosite ca materie primă pentru instrumente muzicale sau în tehnica dentară.
Numai anul trecut au fost vândute la nivel mondial 1,1 miliarde de telefoane mobile. În acest moment sunt mai multe celulare pe planetă decât locuitori.
Problemele ce apar însă nu mai au legătură cu performanţele acestor mijloace de comunicare, ci cu cantitatea impresionantă de deşeuri ce rezultă în urma uzării lor.
Un telefon reciclat reduce poluarea
Ţările cu cele mai multe persoane care reciclează telefoane vechi sunt Marea Britanie (80%), Finlanda şi Suedia (66%), pe ultimele locuri situându-se India şi Indonezia, potrivit unui studiu de cercetare iniţiat de Nokia.
Dacă fiecare dintre posesorii de mobile uzate de pe glob ar aduce înapoi măcar un singur aparat, ar fi economisite sute de tone de materie primă.
Iar reducerea emisiilor poluante ar echivala cu scoaterea din trafic a milioane de maşini.
Românii îşi iau un mobil nou o dată pe an
Plasticul şi metalele toxice din componenţa telefoanelor sunt inofensive atunci când acestea sunt în funcţiune. Însă, dacă sunt aruncate la voia întâmplării şi nu sunt procesate corect, după ce sunt scoase din uz, componentele pot deveni foarte periculoase pentru mediu şi pentru sănătate.
Potrivit unui studiu al companiei de analiză GFK România, numai anul trecut în ţara noastră s-au vândut peste cinci milioane de telefoane mobile. În aceste condiţii, un român care locuieşte la oraş îşi cumpără, în medie, un celular nou cel puţin o dată pe an.
Multe dintre telefoanele comercializate însă, atunci când se uzează, sunt cedate rudelor mai sărace sau prietenilor care nu au posibilitatea să-şi achiziţioneze un astfel de aparat. Una dintre firmele autohtone ce strânge şi celulare vechi este Eco-Tic.
„Rata de colectare a acestor aparate reprezintă însă doar 1% din totalul deşeurilor provenite din echipamente electrice şi electronice (DEEE) adunate de noi în 2009, în condiţiile în care românii, mai ales cei din mediul urban, îşi schimbă telefonul cel puţin o dată pe an“, spune Valentin Negoiţă, preşedintele Eco-Tic.
Deşeurile sunt duse în străinătate
Vodafone România a lansat însă în 2007 Programul Naţional de Reciclare a telefoanelor Mobile şi Accesoriilor. „Suntem prima companie de telecomunicaţii din România ce a lansat un astfel de program, iar punctele de colectare se găsesc în magazinele noastre, numărul acestora fiind peste 160. Am colectat peste 8.000 de telefoane, în condiţiile în care un aparat vechi poate fi reciclat 99%“ , spune Gabriela Stanciu, şefa Departamentului Comunicare din cadrul companiei. Prin acest program au fost adunate şi reciclate până acum două mii de tone de telefoane şi accesorii vechi.
Vodafone predă firmei Regenersis Plc toate deşeurile strânse, iar aceasta se ocupă de repararea şi valorificarea componentelor. Telefoanele ce încă mai funcţionează sunt recondiţionate şi vândute în ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi cele de pe continentul african, iar terminalele şi accesoriile ce nu mai pot fi folosite sunt reciclate în afara României.
Vodafone colectează telefoane vechi de la toate companiile, iar banii obţinuţi din reciclare sunt donaţi proiectelor de mediu.
Operatorul de telefonie Cosmote România nu are în acest moment, în ţara noastră, un program de reciclare a telefoanelor portabile sau a terminalelor. „Nu am implementat în România, deocamdată, un sistem de colectare şi reciclare a celularelor. Acest program funcţionează doar în Grecia şi în Bulgaria“, spune Irina Popescu, purtător de cuvânt Cosmote.
„Buy-back“ pentru celulare
„Orange România va lansa până la sfârşitul acestui an un program de reciclare a telefoanelor mobile“, spune Cătălina Pâslaru purtătorul de cuvânt al companiei de telefonie mobilă, parte a grupului France Telecom.
Euro-GSM, dealer Orange, a iniţiat însă în lunile mai-iunie, împreună cu Eco-Tic, un program de colectare a celularelor vechi. „Telefoanele şi accesoriile uzate au fost preluate de noi, iar fiecare persoană care a adus un telefon vechi a beneficiat de o reducere. Au fost colectate însă aproximativ 100 de telefoane“, susţine Valentin Negoiţă.
Telefoanele portabile sunt oferite în funcţie de abonament şi gratuit. Astfel, numărul lor pe piaţă este într-o continuă creştere, dar faptul că, deşi uzate, ele sunt făcute cadou sau lăsate moştenire face ca multe dintre ele să nu ajungă prea curând, în România, la groapa de gunoi.
Strămoşul mobilului
Prima convorbire de pe un telefon mobil a fost posibilă în SUA în 1973, iar Martin Cooper, pe vremea aceea general manager la Motorola, este părintele acestui mijloc de comunicare. Strămoşul actualelor celulare arăta ca o „cărămidă“ şi cântărea o jumătate de kilogram, oferind doar 30 de minute de convorbiri şi, bineînţeles, era o raritate. În prezent, fiecare dintre noi are în buzunar unul sau mai multe telefoane portabile ale căror dimensiuni sunt din ce în ce mai mici şi pot cântări chiar până la câteva zeci de grame.
Mobilul a luat faţa telefonului fix
Telefonul fix a pierdut deja teren în faţa celularului. Astfel, 99% din gospodării au cel puţin un telefon mobil, în timp ce doar în 78% din locuinţele din România au instalat un aparat ce funcţionează într-o reţea de telefonie fixă.
Etichete: Recomandari
Buna ziua,
de ce toata lumea vorbeste de caritate despre cei ce recicleaza?
De ce nu spune si despre beneficiile banesti sau de materiale rare si scumpe pe care le contin telefoanele mobile.
De exemplu 1 tona de telefoane mobile contin aproximativ 200-300 g AUR si alte metale pretioase!!!!
Toata lumea incearca sa pozeze in binefacatori!
Produsele reciclabile au valoare de materii prime care sunt foarte scumpe si greu de extras si necesita cantitati mari de energie de asemenea scumpa!!!
Deci nu induceti lumea in eroare sau omiteti acest aspect de parca pe reciclatorii miliardari iar interesa doar sanatatea oamenilor sau planetei.
Rog putina informare si decenta.
Multumesc.
Unde pot duce 10 tf veche si beneficiu am.