Vrancart își consolidează poziția pe piața reciclării deșeurilor printr-o investiție green field în valoare de 17 milioane EURO

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Strategia de dezvoltare a Grupului de firme Vrancart continuă și în 2021 prin intermediul unei investiții de tip ”green field”, în valoare totală de 17,0 mil. EUR. Pentru acest proiect, Vrancart a solicitat și obținut un ajutor de stat de 8,3 mil. EUR. Proiectul se va derula pe o nouă societate – Vrancart Recycling – și are ca scop întărirea poziției grupului Vrancart pe piața colectării și reciclării deșeurilor, zonă în care compania activează deja de peste 10 ani, fiind unul din liderii în domeniu, la nivel național.

Noua societate va îngloba linii de business ce vor aborda reciclarea unor tipuri de deșeuri complementare celor reciclate în momentul de față, precum reciclarea deșeurilor de plastic și lemn, obținerea de produse modelate din deșeuri de hârtie și carton, reciclarea cenușii industriale și valorificarea energetică a reziduurilor industriale.

„Vrancart este asimilat, în mod tradițional, unui producător de  hârtie și carton, însă compania activează pe mai multe direcții conexe, fiind chiar lider de piață în domeniul colectării și reciclării deșeurilor. Noua facilitate completează și extinde activitatea grupului în acest domeniu în care Vrancart are deja o expertiză incontestabilă. Apreciem colaborarea autorităților guvernamentale care, în urma analizei cererii de finanțare, au decis susținerea acestui proiect 100% românesc. Investiția Vrancart va avea  un impact major în comunitatea locală, prin crearea de locuri de muncă (atât în cadrul facilității de producție, cât și în zona colaboratorilor și societăților furnizoare), dar mai ales prin creșterea capacității de colectare și prelucrare a deșeurilor în cadrul strategiei naționale de reciclare, în acord cu cerințele și normele europene”, a declarat Ionel Marian Ciucioi, Director general și Președinte al Consiliului de Administrație Vrancart S.A.

Investiția va fi amplasată în Adjud, pe platforma industrială a Vrancart S.A. și va presupune o perioadă de implementare de 2 ani, angajarea unui număr suplimentar de 164 de persoane și o cifră de afaceri anuală estimată la 8,5 mil.EUR.

Vrancart Recycling va beneficia de sinergiile din interiorul grupului care deține, pe lângă capacitățile de reciclare hârtie și carton,și cea mai extinsă rețea de centre de colectare deșeuri din România (20 centre de colectare în 17 orașe) prin care a colectat, în 2020, peste 140.000 tone de deșeuri reciclabile. De asemenea, în urma unui demers menit a coagula cât mai multe activități ce țin de economia circulară, Vrancart Recycling va fi susținută și de societatea de implementare a răspunderii extinse a producătorilor pentru ambalajele puse pe piață, Ecorep Group S.A.

 

Despre Vrancart Group

Istoria Vrancart S.A.  începe în 1977, odată cu înființarea combinatului de celuloză și hârtie (CCH) Vrancea, însă dezvoltarea societății și transformarea acesteia într-un grup de firme integrat în domeniul reciclării și producției de hârtie și carton a devenit o certitudine în ultimii 10 ani, când liniile de business tradiționale au fost reorganizate și noi arii de dezvoltare au fost abordate cu succes.

Dezvoltarea grupului de firme Vrancart a fost realizată radial, pornind de la locația din Adjud, unde liniile de producție hârtie pentru carton și igienico-sanitare au beneficiat de investiții consistente pentru modernizare, iar capacitatea de producție a liniei de carton ondulat a fost mărită prin instalarea unui echipament nou, performant și dotat cu tehnologii de ultimă oră.

Ulterior, strategia de dezvoltare s-a concentrat spre o mai bună acoperire a pieței de desfacere a produselor, astfel că în 2016 a fost achiziționată fabrica de carton ondulat Vilcart Călimănești după ce, în 2015, grupul achiziționase un producător de confecții din carton ondulat din Ungheni Mureș. Expansiunea grupului nu a ținut cont doar de o mai bună prezență în teritoriu, ci și de o diversificare a portofoliului de produse oferite consumatorilor, în acest sens concretizându-se achiziția în 2017 a producătorului Rom Paper Brașov, deținător al brandului Mototol de produse igienico – sanitare.

Toate aceste facilități de producție beneficiază de aportul de materie primă furnizată de către rețeaua de centre de colectare deșeuri proprie a grupului, rețea ce numără 20 puncte de prezență, dispuse strategic pe întreg teritoriul național.

Vrancart S.A. este listat din 2005 la Bursa de Valori București, iar din 1999 pachetul majoritar de acțiuni este deținut de către SIF Banat Crișana. Evoluția financiară pozitivă a grupului și perspectivele de dezvoltare nu au rămas neobservate de către investitorii de calibru astfel că, în 2020, în acționariatul grupului a intrat și grupul de firme Dedeman, cu o participațiune de 17%.

În prezent, Grupul operează trei divizii:

–               Colectare și reciclare deșeuri: peste 140.000 tone, în 2020

–               Producție de hârtie pentru carton și ambalaje din carton ondulat, ocupând locul 3 în România în industria de profil

–               Producție hârtie igienico-sanitară, unde deține singura mașină de producție hârtie tissue din maculatură din România și este în curs de punere în funcțiune a unei noi mașini de hârtie tissue din celuloză (estimat final an 2021),

și deține puncte de producție în: Adjud (Vrancea), Calimănești (Jud. Vâlcea), Brașov (jud. Brașov) și Ungheni (jud. Mureș).

Cifra de afaceri consolidată a grupului în 2020 este estimată la aproximativ 75 mil. EUR.

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)